L'Oreal Color Riche Les Grey Spiky Effect Totally D'Accord

Weekend-ul trecut Douglas Promenada a oferit 25% reducere la toate produsele din magazin cu ocazia primei aniversări a centrului comercial din care face parte. M-am înființat și eu, că doar nu era să ratez așa ofertă, mai ales că ratasem reducerile Sephora. M-am întors acasă cu un fond de ten Clarins (Everlasting) și cu oja pe care v-o voi arăta astăzi. 

Prezenta bijuterie face parte din colecția Color Riche Les Grey, Spiky Effect, și poartă numele 892 Totally D'Accord. Din aceeași „familie” cu ea sunt, în imaginea de mai sus, Masque Lover și Do Not Disturb. Mi-a fost greu să mă decid la una singură însă cred că a sosit momentul să fiu mai cumpătată. Măcar la oje - am peste 250. Mi-e greu să mă țin departe de ojele rezistente, recunosc, iar cea de astăzi nu putea fi altfel decât rezistentă.

Textura este nisipoasă însă nu atât de tare încât să-ți agațe hainele. Sunt necesare două straturi pentru o acoperire mată, deși, dacă insiști puțin, reușești și cu primul. Îmi place foarte tare că-mi întărește unghiile. Am aplicat-o ieri însă am tastat sălbatic (am avut foarte mult de lucru zilele acestea și aș vrea să mă iertați că am dat mai rar pe aici). Am un mod de tastat care șochează... dacă aș avea fereastra deschisă probabil m-ar auzi și vecinii... Tocmai de aceea oja se tocește sau sare relativ repede. L'Oreal a rezistat eroic, fapt care mă bucură.   
În ultima poză am aplicat un efect din Photoshop (sharpen) pentru a accentua puțin efectul nisipos-lucios al acestei oje.

Prețul ei, în Douglas, este de 17 lei. Eu am luat-o cu 13,5. Este micuță, 5 ml, dar nu mă deranjează, s-ar putea chiar să o termin, ceea ce ar fi o premieră pentru mine - să termin o ojă.

Voi ați încercat lacurile de unghii din colecția L'Oreal Color Riche Les Grey?

5 comentarii:

  1. Ce fainaaaa e!!! Cred ca toamna-iarna e sezonul pentru nisipoase, si eu am inceput sa le folosesc de cateva saptamani :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu mi-am achizitionat cea cu efectul de granit dar inca nu am incercat-o. Dar daca arata macar asa de bine ca si Totally D'Accord atunci sunt foarte multumita!

    RăspundețiȘtergere
  3. N-am incercat nici una din gama dar e super pretty! :D Si cea din mijloc (prima poza) arata tare bine.

    RăspundețiȘtergere
  4. E interesanta textura ojei! Inca nu le-am incercat.
    http://adelinnasworld.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  5. Arata foarte bine pe unghii... nu am achizitionat pana acum sa nu am stiu cat de bine o sa se vada, dar chiar o sa imi cumpar pentru ca mi se pare ca arata atat de bine la tine!

    RăspundețiȘtergere